Voicu Bugariu: Borges si vertijul 
     intelectual

« Jorge Luis Borges est l'un des dix, peut être des cinq, auteurs modernes qu'il est essentiel d'avoir lus. Après l'avoir approché, nous ne sommes plus les mêmes. Notre vision des êtres et des choses a changé. Nous sommes plus intelligents. » (Claude Mauriac)

Povestirile fantastice ale lui Borges au darul de a-i transforma pe mulţi cititori în fani necondiţionaţi. Aceştia, unii dintre ei supercalificaţi, precum Umberto Eco, se declară fascinaţi de modul cum eruditul Borges reuşeşte să combine ingenios teme şi motive literare într-un fel capabil să declanşeze în cititor stupoarea neliniştitor-delectabilă, vertijul intelectual. Literatura născută din literatură se dovedeşte a fi la fel de seducătoare precum cea derivată din realitatea nonverbală. Manierismul literar, cândva la modă, ulterior socotit mai degrabă  o formă de neputinţă creatoare, este astfel ridicat de Borges pe un piedestal foarte greu de demolat. Ceva asemănător s-a întâmplat în pictură, unde cerebral-combinativul Dali a reuşit să atingă celebritatea prin alăturări paradoxale de imagini prefabricate şi aluzii culturale.

Un efect interesant al manierismului pare să fi fost eşecul autorului argentinian în privinţa  Premiului Nobel. Ani de-a rândul, Borges a figurat printre candidaţii îndreptăţiţi să obţină această consacrare superlativă, dar niciodată juriul nu s-a decis să i-o acorde. De ce?  Unii au afirmat că de vină ar fi fost orientarea sa politică peronistă (neconfirmată de fapte). Noi spunem că această regretabilă ezitare a juriului a exprimat prejudecata că o literatură preocupată de vasta şi fascinanta lume a literaturii şi, în general, a cuvântului scris, este în mod automat inferioară celei pornite de la realitatea nonverbală. Alfel spus, Borges a fost în mod tacit taxat, în ciuda celebrităţii sale, drept un autor de rangul al doilea. Un stigmat pare să fi fost socotit şi  interesul marelui scriitor argentinian pentru genurile până nu demult considerate minore, în special pentru proza cu intrigă poliţistă (Moartea şi busola, Grădina potecilor ce se bifurcă şi multe altele).  

Borges se arată implicit interesat şi de un alt  gen literar socotit până nu demult minor, dacă nu cumva chiar infamant. Riscând să-i indispună elitiştii cuprinşi brusc de execraţie când vine vorba despre literatura populară, Borges apelează la teme şi motive specifice  sefeului nontehnologic. În această privinţă, este semnificativă, de pildă, povestirea Tlön, Uqbar, Orbis Tertius (tema înfiinţării unei planete), dar şi Ruinurile circulare, unde alături de motivul vieţii ca vis apare cel al puterii formative a gândului uman. El Aleph este un alt text din această categorie. Aici este folosit motivul ubicuităţii vizuale (atribut tradiţional al îngerilor, dar şi al unor extratereştri prepotenţi). Respectiva supercalitate este obţinută printr-o unealtă miraculoasă.  

Evoluţia paradigmei literare a arătat  că Borges a fost un vizionar în ceea ce priveşte transformarea raporturilor dintre high literature şi pop culture. Preferinţa sa pentru genuri socotite minore şi transformarea unor elemente structurale specifice acestora în literatură autentică au anticipat  intertextualitatea şi, într-un sens mai larg, postmodernismul. Apelarea la  intrigi poliţiste şi la motive sefiste a devenit monedă curentă pentru mulţi prozatori contemporani, încurajaţi şi de faptul că marele Borges nu s-a sfiit de aşa ceva.

Vertijul intelectual (sintagmă lansată de subsemnatul în anii optzeci şi folclorizată, preluată fără indicarea sursei de fast thinkers avizi de formulări şocante, dar şi de cercetători universitari ai sefeului) nu poate fi însă obţinut fără adăugarea unui ingredient inefabil. Acesta este talentul literar, acuzat din plin de Borges. Şi alţi autori au citit multe cărţi şi au idei şocante, paradoxale. Nu este suficient. În domeniul lui, al literaturii despre literatură, Borges este deocamdată unic. (2014)