Furia zilelor – continuare
(jurnal 2012 - 2022)
2012
11. 2.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-i place omului.
Replica. E frumos ce ni se spune sau ni se sugereazâ la televizor că este frumos.
16. 2.
Sexul este o performanţă fizică. Iubirea, una spirituală.
Un pericol al privitului la televizor. Ţi se arată forme de viaţă inaccesibile pentru tine. Prin comparaţie, a ta începe să ţi se pară derizorie. Eşti tentat să renunţi. Depresie.
În fapt, forma ta de viaţă reală este tot ce ai la dispoziţie.
19. 2.
Un clişeu din filmele americane. O chelneriţă frumoasă se mărită cu un milionar. Aici este un adevăr psihologic. Când mănâncă, omul este în cea mai bună dispoziţie posibilă. Ba chiar lasă garda în jos, devine vulnerabil.
26. 2.
Conştiinţa efemerităţii măreşte intensitatea iubirii.
În relaţia mea cu V., actul sexual era un ingredient secundar. Contau mai ales prezenţa ei aducătoare de extaz şi atingerea.
1. 3.
Nu mai am chef să scriu în acest jurnal. Notez totuşi o întrebare. Voi putea oare să scriu „Explicarea Curtezanei”? Poate că da
12. 3.
Aseară am luat un somnifer nevinovat (cu valeriană). Drept urmare, azi mă simt bine. Am făcut gimnastică fără nici-o problemă, am idei în legătură cu cartea despre iubire.
Oamenii n-ar trebui să fie chiar deloc fuduli.
Ca stil, cartea despre iubire să fie o continuare a jurnalului?
Între timp, I. a reluat tonul amical, rezonabil. Sper să dureze.
23. 3.
Fac gimnastică. Am introdus şi câteva exerciţii de forţă, cu moderaţie.
Citesc pentru cartea despre iubire. Bibliografia este imensă.
Am luat premiul Opera Omnia (500 lei!). Acesta se dă de către Asociaţia Scriitorilor din Braşov autorilor ajunşi la o anumită vârstă. Asta-i situaţia.
A venit căldura. Caloriferele mele sunt fierbinţi. Nu pot să le opresc. Cineva de la parter ţine să aibă în casă de la 25° C în sus! Nu contează.
S-a dovedit că verişoara D. M-a înşelat ani la rând, trimiţâmdu-mi, dintr-o arendă, mai puţin decât mi s-ar fi cuvenit! Ea este medic. Treburile de acest fel mă uluiesc.
31. 3.
În urma politicii de descurajare dusă de bancă, am renunţa la ideea de a obţine un împrumut ipotecar.
Cheful de a scrie jurnal îmi revine.
Oscilez între ideea unui eseu şi cea de a unui roman-confesiune, unde eseistica să aibă loc. O idee aş avea. Problema este că nu prea reuşesc să mă documentez asupra vieţii cotidiene dintr-o lamaserie.
Frigul a revenit. Caloriferul este bun, din nou!
Cu un regim de austeritate alimentară (ca să nu zic de înfometare moderată) voi reuşi să-mi instalez o centrală de apartament. Vânzarea pământului din Comloş ar fi providenţială.
4. 4.
A venit căldura. Caloriferul merge...
I. are o perioadă de bunăvoinţă faţă de mine. I-am trimis jurnalul meu. Din acest text netrucat rezultă că am avut întotdeauna sentimente bune faţă de ea, dar mi-au displăcut întreruperile abuzive ale corespondenţei.
Mutarea mea la azil rămâne o resursă foarte serioasă.
Fac zilnic gimnastică. Un program redus, dar destul de bun. Măresc cu moderaţie numărul de exerciţii.
De V., aproape că am uitat. Asta este ceva nespus de trist.
13. 4.
Un scenariu nu tocmai utopic. Vând apartamentul, mă mut la azil şi apoi fac o călătorie în Nepal, pe urmele personajului meu.
19. 4
În volumul al doilea, Cridan, în Nepal, scrie un eseu despre iubire. Acesta este intercalat ca text de sine stătător, după modelul „Fiul din America”. Datorită exerciţiilor de rejuvenare, el a capătat o memorie fenomenală. Îşi aduce aminte tot felul de lecturi ale sale.
20. 4.
Mă documentez în continuare. Nu am încă o formulă acceptabilă pentru carte.
A venit în Braşov H., fosta mea prietenă din Bucureşti. Vinde ceva la un târg al artizanilor. În 2009, când cu operaţia mea la ochi, s-a purtat destul de urât cu mine.
Schimb mesaje amabile cu I., fericita americană.
27. 4.
I. a venit în România. Ne vom vedea poimâine.
Primăvara este stăpână pe situaţie. Aferim!
6. 5.
Am dat greş cu proiectatul website. Un domn Ionescu m-a escrocat de 700 lei. Am dat 208 lei, alţii, pentru a obţine un domeniu pe Internet. Putea fi şi mai rău.
Sunt cumplit de răcit.
8. 5.
Tuşesc fără întrerupere. Mă simt rău. Iau antibiotice. Este ca şi cum relativ lunga mea perioadă se sănătate trebuie plătită. Şi anume cu vârf şi îndesat.
Va trebui să merg la farmacie. An nevoie de un act de voinţă pentru asta.
Pământul din Comloş va putea fi vândut doar într-un viitor incert.
Relaţia mea cu I. este definitiv bună. Nu mai este timp pentru deteriorări. O relaţie predominant telepatică.
Mă tot documentez (cu excepţia ultimelor zile) despre iubirea erotică. Există un ocean de interpretări şi teorii.
Mutarea mea la azil este stânjenită doar de mica bibliotecă înjghebată de când m-am întors la Braşov. Poate că merge donarea către biblioteca azilului.
În alt domeniu de activitate, poate că modul meu conştiincios ar fi dat roade.
Seara, adaug. „Explicarea Curtezanei” va fi un roman în roman, eseistic. Firul principal va relata cum evoluează cele două vieţi, în Nepal şi Bucureşti.
9. 5.
Timid, ideile pentru carte se precizează. În materie de iubire există nişte polarităţi, la fel ca în psihologia omului religios.
Rolul cuvintelor în iubire (Lacan despre juisanţă) ar trimite la relaţia iubire-literatură (trăită).
Mă gândesc la V., mai nou, ca la o entitate dintr-o altă sferă, principial incompatibilă cu a mea. De fapt, chiar aşa şi este. O reîăntâlnire cu ea în intimitate este la fel de probabilă precum un mare câştig la loterie.
11. 5.
Boala mea nu se prea dă dusă. Tuşesc într-un mod înfricoşător. Noaptea trecută mi s-a părut că nu mai pot respira, la un moment dat, ca şi cum aş fi avut o criză de astmă. Vom vedea.
I., un mesaj glumeţ. Nu am nici un reproş pentru ea.
Poate că oamenii mă privesc ca pe o mortăciune fiindcă sunt realmente aşa ceva.
V., un nume citit într-o carte. O imagine tot mai ştearsă.
13. 5.
Noaptea trecută, din cauza tusei demenţial de interminabile, am ajuns la urgenţă. Câteva minute chiar m-am sufocat. Nu mai intra aer în plămânii mei. Horcăiam, ceva urât. Cu fiecare tuse, era tot mai rău. La spital, mi-au injectat cortizon. De abia am putut vorbi la telefon, la 112. Am luat un antibiotic derivat din eritromicină (la acesta din urmă ştiam că sunt alergic). Doctoriţa de familie a făcut o gafă. N-a ştiut respectiva filiaţie.
Azi mă simt ceva mai bine.
Anul Dragonului nu-mi este prea favorabil.
19. 5.
S-ar spune că atacul meu alergic se atenuează. Accesele de tuse s-au rărit.
20. 5.
Cea mai bună formulă ar fi probabil continuarea jurnalului. Confesiune integrală.
26. 5.
Îmi revin cu greu. Doctoriţa de familie a vorbit despre o spitalizare. Vom vedea.
29. 5.
Tusea mea s-a rărit, dar nu trece.
Timp rece, cu ploaie fără sfârşit.
O perioadă de prelungite neplăceri, pentru mine.
Citesc pentru roman. Dacă nu obţin o stare de sănătate cât de cât aceptabilă, nu poate fi vorba de scris.
Miracolul cerut de mine a fost relaţia cu V. Poate că n-ar trebui să mai cer încă unul.
„Editorul”, cel cu exemplarele on demand, s-a supărat pe mine şi a reziliat contractul. Cele două cărţi ale mele nu se vând. Se pare că sunt expirat, ca autor. Asta-i situaţia.
3. 6.
Idei pentru carte. 1. Autorul explică romanul şi analizează trăirile personajului, din poziţia unui critic literar. 2. În Nepal (graţie şi unei hipermnezii induse de exerciţiile yoga), Victor Cridan îşi aminteşte ce a citit despre iubire şi sex. El scrie impresiile de lectură şi adaugă speculaţii proprii. Îşi aminteşte de Vanessa şi de alte iubite ale sale.
A doua variantă este mai atrăgătoare.
A treia posibilitate. Textul confesiv-eseistic al lui Cridan, scris la persoana întâi, apare ca un fir de sine stătător într-un roman al rejuvenării, cu schema stabilită (Vanessa se mărită în Bucureşti, are o fetiţă, Cridan face exerciţii şi meditaţii în Nepal, iar apoi revine în România). Eventual să existe sugestia că rejuvenarea se petrece de fapt doar în imaginaţia lui Cridan.
Cea mai bizară asociere cu putinţă. Să joci table, ascultând Mozart... Realitatea încape şi aşa ceva. Este ascultătorul lui Mozart superior unui tablagiu? În opinia mea, nu. Sunt preferinţe diferite. Atât.
Boala mea începe să treacă. După mai bine de trei săptămâni de la întreruperea tratamentului cu antibioticul alergen.
5. 6.
În ultimii doi ani n-am făcut decât să încerc, cu disperare, să-mi convertesc iubirea pentru V. În disponibilitate pentru literatură.
După aproape o lună, boala nu mi-a trecut, dar s-a domolit destul de mult.
Cred că am o formulă destul de acceăptabilă pentru roman. Eventual, Cridan să nu stea numai în Nepal.
Este destul să nu mă mai uit la televizor şi la calculator pentru ca proiectele mele literare să înceapă a deveni realizabile. Curioasă este o anumită lasitudine, indusă de cele două.
13. 6.
Boala nu mi-a trecut. S-a cronicizat? Aştept, sper. Nu mai pot lucra la carte.
Sper că nu este finalul.
Crizele de tuse înspăimântătoare par a fi revenit.
Am citit, într-un roman sau în mai multe, expresia „tuse de om bătrân”. Asta o fi.
Un miracol. Aceasta este singura mea resursă la ora actuală. Improbabil, dar nu imposibil.
16. 6.
Ieri m-am simţit rău. Azi mi-e mai bine. Tusea nu se dă dusă. Cf. „Fată dragă, nu fi tristă! / Dragostea-ntre noi persistă!”
Ideea de a scrie o carte de mărturisiri despre „Curtezană...” Ar fi cea mai uşoară soluţie. Scrierea unui roman cu dichis presupune o oarecare stare de sănătate. Nu am aşa ceva deocamdată.
20. 6.
Căldură mare.
Borges scrie că moartea este o excelentă resursă (sau ceva în acest gen). Are dreptate.
Poatre că voi scrie totuşi romanul, „împotriva cursului jocului” (această expresie, cu stângăcia celor două genitive consecutive, face parte din jargonul comentatorilor sportivi).
24. 6.
A murit Silviu Sarafolean, 65, vărul meu de-al doilea. Redevenit om bogat, a avut acest ghinion.
Fac gimnastică de vreo trei-patru zile. Mă simt mai bine. Accesele de tuse mi s-au mai rărit.
28. 6.
Fac gimnastică fără probleme. Un semn că boala (reacţia alergică) mi-a trecut în cea mai mare măsură este faptul că am doi nou poftă de mâncare. Ba chiar trebuie să mă abţin de la „ciuguliri” între mese.
Între timp, vara se instalează tot mai temeinic, ameninţând în mod implicit cu venirea toamnei.
1. 7.
Am avut o mică tahicardie într-una dintre nopţile trecute, ca pe vremuri. Sper să fi fost ceva izolat.
Fac gimnastică.
Citesc pentru roman. Printre altele, „Dialogurile” lui Platon. Astfel de texte trebuiau citite cu patruzeci de ani în urmă. Nici acum nu este rău.
2. 7.
Fiindcă am acumulat ceva grăsime în jurul şoldurilor, am trecut la o anumită austeritate alimentară. Constat că omul este înclinat sau spre bulimie sau spre anorexie. Insul perfect echilibrat în această privinţă pare a fi o raritate.
Vine canicula.
6. 7.
Poate că voi reuşi să scriu romanul.
Canicula a venit, dar nu mă deranjează prea mult.
Gimnastica mea merge. Alergia mi-a trecut aproape în totalitate.
În mare, actuala mea perioadă de viaţă este mulţumitoare.
7. 7.
La 28°C în casă este destul de greu să faci literatură.
Nu am încă formula romanului. Se poate scrie orice, evident, dar meseria este meserie. Nu pot să simulez că scriu un roman.
8. 7.
N-am mai jucat şah şi table pe Internet de vreo 4 – 5 zile şi munca la schema romanului a început să fie productivă. Am lămurit o serie de lucruri.
Căldură destul de mare (32°C). Nu mă deranjează chiar deloc. În pofida ei, fac zilnic gimnastică şi plimbări.
9. 7.
Ascult Mozart şi citesc despre o lamaserie
Progrese cu planul romanului. Chiar şi fantazările trebuie să aibă verosimilitatea lor, adică să prezinte variante posibile.
Pendularea mea între cultura populară şi high culture se va reflecta şi în roman.
Mai întâi, m-am uitat la snooker, apoi am citit din „Cartea tibetană a morţilor”. Un salt ciudat, probabil practicat şi de campionii culturii elitiste.
12. 7.
Partitura eseistică să fie în stil de jurnal, fără indicarea paginilor de unde sunt citatele. Cu titluri ale disociaţiilor de idei.
14. 7.
Ascult Mozart, citind Ortega y Gasset, „Studii despre iubire”. Sunt un ins norocos, nici vorbă.
De când nu mai joc şah şi table pe Internet dorm mai bine!?
17. 7.
Un citat din René Girard, „Despre cele ascunse de la întemeierea lumii”: „Există o logică a dorinţei şi ea este o logică a pariului. De la un anume grad de ghinion în sus, jucătorul ghinionist nu renunţă, ci mizează sume tot mai mari pe probabilităţi tot mai slabe. Subiectul va sfârşi totdeauna prin a găsi obstacolul insurmontabil, care poate să nu fie altceva decât vasta indiferenţă a lumii.” O traducere cam stângace. La drept vorbind, nu se prea înţelege unde bate. Am reţinut citatul pentru expresia "vasta indiferenţă a lumii".
19. 7,
Este cazul „să mă ambiţionez” cu acest roman? Cunoscând faptul că ar fi singura cale de-a dovedi că n-am murit deja, da.
Am vorbit ieri pe Skype cu I., fiica mea din America. Este un om cumsecade, cred. Are probleme cu anxietatea.
Este infinit mai uşor să citeşti cărţi bune decât să scrii literatură (bună!?).
Am o cenestezie rea. Sper să-mi treacă după ce scriu primele pagini ale romanului.
În mod comic, am început să mă îngraş de când nu mai joc şah!
22. 7.
Mă canonesc cu „schema” romanului. În „Curtezana...” am nişte semi-erori juridice în materie de succesiune. Le voi drege, într-o eventuală ediţie a doua.
O însemnare azi recuperată, referitoare la V. Şi alţii o vor iubi sau doar o vor avea, nici unul nu va mai scrie un roman despre ea. Sau va scrie?
Probleme cu demarajul. Poate că partida mea literară este deja încheiată? Spero di no.
Sólo para ti = doar pentru tine.
Una dintre chestiile caraghioase. Am adesea chef să merg la supermarket. Cumpărăturile sunt euforizante, se ştie.
23. 7.
Dacă Dumnezeu mă va ajuta să scriu „Explicarea Curtezanei”, voi începe „Memorii vesele”. Titlul acesta este o recunoaştere a faptului că după o vârstă omul vede lumea sub chipul unei vaste comedii.
Ori încep să scriu întins la roman, ori mă reapuc de şah.
24. 7.
Dumnezeu are grijă de mine. Am reuşit să scriu primele cuvinte ale „Explicării...”. Există un prag psihologic, atunci când premeditezi un roman, cel puţin pentru mine. Începutul este cel mai dificil. Nici încheierea nu este prea uşor de realizat, ce să zic...
Odată cu începerea romanului s-a pus în mişcare mecanismul cunoscut. Am un chef nebun să scriu în jurnal... Ştiuta dorinţă de autobruiere.
25. 7.
Munca la roman merge destul de bine. Am reînceput să joc şah şi table, intrând astfel într-un algoritm folosit şi la cărţile anterioare. S-a dovedit că aceasta aparentă batere de cuie în propria talpă (a bocancului cazon) este de fapt productivă. Mă ajută şi scrierea în acest jurnal.
Cred că am găsit tonalitatea primului fir narativ, fapt esenţial. Păţaniile Vanessei vor fi scrise la prezentul istoric.
Dacă vine sfârşitul lumii, îl voi întâmpina scriind cu mare plăcere un nou roman despre Vanessa şi nea Victor Cridan. Vreau să aranjez lucrurile astfel încât textul să poate fi înglobat într-o ediţie de mărime dublată a romanului „Curtezana onestă şi astrologul”.
29. 7.
Căldură mare, nu tocmai favorabilă pentru munca literară. În casă, 27-28°C.
Pentru mine, vara trece repede. Va veni destul de curând Sântă Mărie, iar toamna se va declanşa.
2. 8.
I. şi-a scos fierea. Acum se simte mai bine.
Dumnezeu mi-a limpezit un pic mintea şi cred că am găsit soluţia strategică pentru roman. Cridan nu mai scrie eseul despre iubire în Nepal. Această soluţie implica o serie de dificultăţi. Urma să recurg la nişte artificii destul de neverosimile. Eseul este deja scris atunci când Cridan pleacă în Nepal. Vanessa îl găseşte şi îl citeşte. Rămâne de stabilit cum vor fi inserate referirile la evoluţia lui Cridan după „resuscitarea” sa.
9. 8.
Am început să scriu la roman, dar inima îmi trimite nişte semne destul de neplăcute. Să vedem dacă Dumnezeu mă va mai păsui.
Marile călduri au trecut, se pare.
Doar un miracol ar mai putea schimba ceva, în ceea ce mă priveşte. Improbabil, dar nu imposibil.
10. 8.
Este corect să recunosc: posibilităţile mele literare se micşorează pe zi ce trece. Iau diferite neurotonice (gingko biloba, lecitină, guarana), dar nu ştiu zău dacă voi reuşi să închei acest roman. La „mansardă”, ceva se deteriorează destul de repede. Mă voi strădui în continuare.
13. 8.
Scriu la roman. Din nou, mă mir de situaţia curioasă a autorului de literatură. În cele din urmă, acesta este obligat să scrie cam ce îi trece prin cap în clipa respectivă. Face planuri minuţioase, dar nu le poate umple decât cu improvizaţii de moment. În situaţia mea, acest aspect este agravat. În mod obiectiv, nu prea am timp pentru ezitări şi reveniri.
Am jucat şah pe internet cu Max, nepotul meu. Nu este un Wunderkind în ale şahului. Deocamdată nu întrevede logica jocului. Să sperăm că o va descoperi.
15. 8.
Noaptea trecută, o criză scurtă de tahicardie. Spre dimineaţă, ceea ce nu este prea bine, cred eu. A reuşit să mă indispună.
Max, îmi scrie I., nu vrea de fapt să joace şah, ci să converseze cu mine. Foarte bine, sunt de acord.
Aforismul acestei dimineţi răcoroase modifică o dubioasă zicală americană. Ce nu te omoară te întăreşte, spun ei. Eu spun altfel. Ce nu te omoară te rablageşte.
Am vaga impresie că trebuie să mă grăbesc cu romanul. Nu este vorba atât de o ameninţare fizică. Simt că nu mai pot judeca tocmai clar.
Am nevoie de tot calmul de pe lume pentru a face faţă. Să sperăm că Dumnezeu mi-l va da.
18. 8.
Altă criză de tahicardie, scurtă. Voi merge la medic, spre a întreba dacă mai pot face gimnastică.
Crizele sunt precedate de o stare de sfârşeală. Pare logic.
Sunt nevoit să renunţ la ezitări, în privinţa romanului. Nu prea mai am timp pentru aşa ceva.
19. 8.
Azi am făcut o gimnastică mai mult simbolică. Sper ca astfel să evit tahicardiile.
Cred că am găsit formula potrivită pentru firul eseistic al romanului. Vor fi nişte scrisori către Vanessa. Astfel devin posibile inserţiile în stil colocvial.
21. 8.
Scriu romanul. Probabila lui apariţie pe Internet este aducătoare de lasitudine stilistică, dacă pot spune aşa. La ce bun să fiu atât de atent la scriitură? se întreabă autorul.
26. 8.
Braşov: 38°C la umbră! De mâine va fi mai bine şi voi putea să lucrez.
27. 8.
A venit răcoarea. Vivat!
Adevărul este că trebuie să trag de mine, pentru a scrie acest roman. Creierul meu se comportă ca un catâr necooperant. Poate că voi reuşi.
31. 8.
Ca şi altădată, fiecare frază este rezultatul unui efort de voinţă. Există însă o curioasă satisfacţie după aceste eforturi aparent penibile. Înfrângerea de sine sfârşeşte prin a fi plăcută. Masochism, poate.
2. 9.
Septembrie a venit implacabil, fără greş.
Inserez în roman nişte fragmente din acest jurnal. Cu trei decenii în urmă, stilul meu nu era cel mai elegant cu putinţă. Apăreau mici improprietăţi. Am plătit cu viaţa obţinerea unui stil acceptabil. Ciudat!
5. 9.
Dimineaţa, mintea mea este înceată şi relativ neputincioasă. O fi de vină tensiunea arterială scăzută. Pentru roman am nevoie de câteva mici perioade de maximă luciditate. Atunci aş putea rectifica platitudinile şi stângăciile.
Dacă prezenta mea vâscozitate intelectuală este ireversibilă, înseamnă că partida este încheiată.
Ascult Mozart, în neştire.
10. 9.
Sunt cam bolnav. Poate că sunt şi subnutrit. Consum prea puţine proteine superioare.
12.9.
Mica boală mi-a trecut. Azi am făcut gmnastică aproape ca de obicei. M-am tratat cu suc de lămâie.
Am reluat munca la roman. Probabil că va trebui să mă hrănesc mai bine, pentru a reuşi. Ieri am mâncat „ruladă de curcan”, iar azi mintea mea pare destul de sprintenă.
Din nou, am de adoptat decizii narative. Privite din afară, acestea par un joc lesnicios. În realitate, pot fi chinuitoare. Cel puţin pentru un cetăţean conştiincios, ca mine.
13. 9.
Ideea ca naratorul să fie omnipotentul Wagner. Astfel ar apărea poate o structură mai elastică.
14. 9.
Am structura romanului (bunicică), dar nu prea găsesc cheful de a lucra. Explicaţia este că nu mai sper decât vag s-o recuperez pe V. Când am scris „Curtezana...” aveam o asemenea nădejde nebunească (sau naivă, cum doriţi). Acum, în lipsa oricărei perspective de-a o regăsi pe V., noul roman mi se pare o prisosinţă.
Mă străduiesc totuşi să duc la bun sfârşit ce am început. Lucru curios, când scriu fără un impuls de felul celui amintit mai sus, frazele ies terne. Sunt necesare eforturi ulterioare de insolitare. Să vedem ce iese până la urmă.
Munca de schimbare a timpurilor verbale nu-mi displace.
18. 9.
Perspectiva suprarealistă de a scrie o nouă carte despre un autor slab. Cât de sărac sunt, nu m-aş mira să fac şi această mezalianţă literară. I-aş oferi banii preafrumoasei V.!
Bătrân nebun! Aşa va exclama vreun improbabil cititor al meu.
Mi-a revenit boala cea discretă, dar tenace. Nu ştiu ce am, dar nu pot lucra. Este ca o răceală incipientă.
Am de gând să mut jurnalul pe blog. Va fi o continuare la textul aflat deja pe net.
23. 9.
Boala mea cea insidioasă s-a retras, s-ar spune. Pot lucra la roman în mod mulţumitor. De asemenea, jocul meu de şah nu mai este catastrofal, ci doar mediocru, aşa cum se cuvine. Ascult Mozart şi treaba merge.
24. 9.
Scriu romanul, dar trebuie să recunosc că o fac cam à contre-coeur. Poate că nu voi mai avea această senzaţie când mă voi apropia de finalul textului. De vină pare a fi lipsa unei certe perspective de publicare.
Nu se mai caută stilişti în ziua de azi, toată lumea ştie să scrie literatură şi chiar o face, pe bloguri. Competenţa literară a devenit ceva problematic, de fapt inexistent, în lipsa unor criterii clare. S-a produs o atomizare şi au apărut nenumărate lumi literare. Scrii pentru grupul tău de prieteni? Este suficient pentru a fi omologat.
25. 9.
Azi mă simt ceva mai bine, dar scriu cu mari eforturi. Dintr-o prea lungă experienţă, ştiu că plăcerea de a scrie începe să apară după circa două ore, tocmai atunci când se iveşte şi oboseala, iar omul trebuie să se ridice de la masă. Este şi asta una dintre ironiile soartei.
Să zicem că am o scuză: faptul că alimentaţia mea este în mod cronic săracă în proteine de origine animală.
27. 9.
Lucrez cu destul spor la roman. De la o vreme, cred, apare o curioasă lăcomie de pagini scrise. Autorul este ca un avar. Are treizeci de galbeni, dar doreşte cu patimă să aibă trei sute.
Îi voi trimite fantasmaticei V. paginile scrise până acum. Va fi ca un mesaj d’outre tombe.
Mă simt bine. Ştiind că moartea oricui este precedată de o scurtă revenire a forţei vitale, nu mă bucur prea tare. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi îngăduie să închei acest roman.
28. 9.
Am felicitat-o pe V. şi i-am trimis filele scrise până acum. Din întâmplare, ieri am dat peste o poză a ei în calculator. Aceste două episoade mi-au cam stricat buna dispoziţie. Când eşti părăsit, ar trebui să trăieşti o renunţare senină. Aşa ceva este însă foarte greu de realizat.
29. 9.
V. mi-a scris un mesaj aproape injurios, afirmând că nu mai vrea să audă de mine în nici un fel. Ar fi fost mai elegant dacă îmi mulţumea pentru felicitări. Se pare că doar acum s-a terminat relaţia noastră.
Romanul îl voi încheia totuşi, dacă Dumnezeu mă va ajuta, încercînd să nu mă las contaminat de ura arătată de V. Ura şi iubirea sunt molipsitoare. Voi scrie romanul în calitate de profesionist al literaturii. Nu-l voi privi pe Victor Cridan ca pe un alter ego al meu, dar ca pe un bătrân puţin nebun, demn totuşi de respect.
1. 10.
Aceasta este prima însemnare scrisă direct pe blog. Celelalte au fost preluate din diverse documente.
I-am promis lui V. că îi voi voi trimite romanul. Nu prea pricep de ce este aşa de pornită împotriva mea. Se consideră jefuită, presupun.
În roman voi încerca să lămuresc de ce unii oameni suportă greu faptul de a fi (fost) iubiţi.
4. 10.
Genul proxim al iubirii este credinţa religioasă. În ambele cazuri, alternativele sunt fundamental diferite între ele, dar argumentabile în egală măsură. Între iubire şi lipsa iubirii există o antinomie desăvârşită. Mă întreb dacă personajul meu va conchide că a fost un prost sau un curajos demn de respect.
Ideea corectă de a scrie mai întâi în întregime partitura eseistică şi de abia apoi cea epică. Trecerea de la un registru la altul nu este productivă.
Despre cum distrugerea unei iubiri este înfăptuită în bună parte de cuvinte. Certurile au darul de a se nutri din ele însele. Un banal schimb de cuvinte poate duce la o ruptură.
7. 10.
După ce V. s-a retras, am avut adesea vise unde pierdeam un tren. În "Curtezana...", am relatat unul dintre ele. În noaptea trecută, în vis, eram în Bucureşti şi urcam într-un tren, fără bilet. Apoi coboram şi încercam să procur un bilet, rătăcind prin clădiri cu multe etaje, lipsite de lift. În cele din urmă, mă întorceam la tren. Acesta tocmai se punea în mişcare. Reuşeam în ultima clipă să mă urc într-un vagon de marfă, aflat la urmă. Poate că este semnul că frustrarea mea s-a estompat, chiar a dispărut.
11. 10.
S-a spus despre roman că este genul literar cel mai permisiv. Într-adevăr, poţi pune în el orice fel de text. Lucrurile stau însă aşa doar aparent. În realitate, romanul are capacitatea misterioasă de a rejecta textele incompatibile cu natura lui profundă. Deşi s-ar spune că are un stomac de struţ, romanul nu poate totuşi digera chiar orice. Dacă autorul nu simte până unde poate să meargă cu îndrăznelile sale, romanul său va fi pur şi simplu nerealizat, ca să nu spun prost.
Introducând partitura eseistică în "Explicarea Curtezanei", întâmpin dificultatea enunţată mai sus. Ideile sunt interesante, nici vorbă, dar sunt şi suportabile pentru ansamblu?
23. 10.
În Cartea celor o mie şi una de nopţi aflăm povestea duhului închis într-un ulcior şi aruncat în mare. Deşi are mari puteri, el nu se poate salva singur. Trebuie ca o mână omenească să rupă pecetea magică. Un pescar o face, după mai multe veacuri. Reacţia duhului este neaşteptată. El îl anunţă pe pescar că-l va ucide. Cum să-ţi omori binefăcătorul? Pescarul nu poate înţelege aşa ceva. Duhul îi explică. În primele sute de ani, spune el, am fost hotărât să-l îmbogăţesc pe salvatorul meu. A venit însă o clipă când, nici eu nu ştiu de ce, am început să-l urăsc şi m-am hotărît să-l omor. Această comutare de mentalitate este corectă sub raport psihologic. Comportându-se ca un om, duhul speră că singurătatea îi va fi întreruptă în cele din urmă. La un moment dat însă el îşi pierde răbdarea şi capătă resentimentul indistinct al celui otrăvit de lipsa contactelor cu alţi oameni. Începe să-i urască pe toţi şi pe toate, inclusiv pe el însuşi. Pentru oamenii reali ajunşi în situaţii analoage, singura soluţie pare a fi religiozitatea. Iubirea de Dumnezeu şi, în mod derivat, simpatia pentru toţi semenii săi. Pentru omul singur şi înstrăinat de Dumnezeu rămâne veninul, invidia şi ura.
26. 10.
Citesc "Tratat de metafizică" de Nae Ionescu. Cartea a fost editată în 1999, după o stenogramă realizată în 1937, la cursul profesorului. Îmi place ideea că simţul religios nu exprimă ţicneala sau ignoranţa, ci ţine de natura umană. Aşa am considerat întotdeauna şi eu.
Scriind la roman, ascult providenţialul "Radio Mozart", un post francez audibil pe Internet. O muzică minunată. Cândva, la Bucureşti, ascultarea ei m-a scos din depresie.
Am aflat că există nişte detractori îndârjiţi ai lui Mozart! Este posibil să nu-ţi placă această muzică dumnezeiesc de frumoasă? Se pare că da. Există chiar nişte cluburi ai celor plictisiţi de Mozart! Pare clar că respectivii nu admit că există transcendent şi simţ religios înnăscut.
26. 10.
Pe "National Geografic", un film documentar despre poliamor, o formă alternativă la monogamia tradiţională a spaţiului creştin. O femeie are doi soţi, pe faţă. Cei doi au şi relaţii homosexuale între ei! Acest trio are prieteni, bărbaţi şi femei, de asemenea deschişi unor acuplări ocazionale. În respectivul grup, oricine şi-o poate pune cu oricine, oricând, fără ca vreun partener anterior să se supere. Ei declară tot timpul, în stil american, că se iubesc unul pe celălalt. Se sărută fără încetare.
Un amănunt esenţial explică situaţia. Toţi membrii grupului respectiv sunt supraponderali, chiar obezi. Femeia poliandră este un monstru cu posterior de elefant. Este evident că libidoul acestor oameni sociabili este scăzut. Nu prea le arde lor de acte sexuale. Ei îşi găsesc fericirea în mâncare. Iubirea, în sensul discutat de mine în "Explicarea Curtezanei", adică alegerea pătimaşă, nu le este accesibilă unor asemenea oameni anesteziaţi afectiv. Ei sunt în esenţă nişte handicapaţi. Să fie sănătoşi!
31. 10.
Mica mea "elaborare" se dezvoltă destul de bine. N-am motive să mă grăbesc. Acest roman va fi rodul unei mezalianţe între sefeu şi literatura mare. Să vedem dacă nu cumva va muri la naştere. Ce este aceea literatură mare? Sunt textele semnificativ referitoare la condiţia umană.
Printre altele, mă refer la spusele lui Nae Ionescu despre trăirile omului religios. Este exact ce am trăit eu în relaţia cu V. Punct cu punct. Rău, bine? Derizoriu? Ridicol? Sublim? Blasfemie? Nu pun asemenea etichete. Am însă un respect intact pentru realitate. Aşa a fost.
2. 11.
Azi, mama mea ar fi împlinit 105 ani. Zilele trecute au trecut 7 ani de când a murit. I-am făcut parastas, cum cere datina. De acum înainte, uitarea va lucra şi mai spornic. Fotografiile ei vor ajunge poate în America sau se vor pierde pe aici. Ar trebui să le pun pe Internet şi astfel vor rezista ceva mai mult.
Am de luptat cu o forţă internă, potrivnică muncii literare. Rămâne de văzut ce şanse am în această înfruntare cu mine însumi.
Cuvintele prosteşti ale frumoasei V. mi-au picat greu la stomac. Le diger cu greu.
10. 11.
Enid Blyton scria 6000 de cuvinte zilnic, adică vreo 20 de pagini convenţionale. În acest fel, a reuşit să confecţioneze peste 600 de cărţi pentru copii. Sau chiar 800. Despre Stephen King se spune că scrie chiar 40 de pagini pe zi. Aceşti oameni sunt nişte forţe ale naturii. Spre a reuşi asemenea performanţe, trebuie în primul rând să fii perfect sănătos. Nu este nevoie să fii geniu. Este o chestiune de vitalitate, apoi. Cine se ocupă de aşa ceva ştie cât de dificilă este o asemenea performanţă. Simplul act de a scrie zeci de pagini zilnic este obositor. Darămite să le şi aduci din condei...
"Elaborarea" mea se dezvoltă lent. Va fi cel mai nonsefistic roman SF scris în limba română.
13. 11.
În "August-decembrie" (roman, 1990) fac teoria preaplinului, fără să fi citit măcar un singur rând scris sau vorbit de Nae Ionescu sau de vreun alt gânditor ţinând de Lebensphilosophie. Scriu acolo că existenţa omului este justificată doar de puţinele momente de preaplin trăite. Mai spun că există două tipuri de existenţe omeneşti: jurnalistice şi romaneşti. În "Explicarea Curtezanei" nu am decât să preiau aceste idei. Iubirea ar fi caracteristică pentru oamenii înclinaţi spre trăirea unor romane, iar lipsa iubirii, pentru cei cu vocaţia de a realiza multe articole de ziar.
Textele de pe Internet alcătuiesc un ziar infinit de mare, incluzând nenumărate minciuni. Bloggerul este un jurnalist. Se pricepe la absolut orice şi n-are ezitări în a-şi da cu părerea.
18. 11.
Visul meu din noaptea trecută. Într-un staul se află o oaie şi un berbec. Femela este agresivă, încearcă să-l muşte pe colocatarul ei. Reuşeşte să-i smulgă smocuri de lână şi să-i facă nişte răni pe bot. Dinţii ei mici sunt potriviţi doar pentru păscut. Devine totuşi tot mai agresivă, iar privitorul, cu o strângere de inimă, simte că în cele urmă va reuşi să-l omoare. În ultima secvenţă, oaia agresivă are un rânjet, arătând că dinţii i s-au mărit şi seamănă cu a unui carnivor. Atitudinea berbecului, în ciuda tuturor tradiţiilor din oierit, este de resemnare totală. Nu face nici un gest de apărare, ba chiar se aşază într-o rână, spre a putea fi atacat mai uşor. La scenă există şi un alt privitor uman, un bărbat necunoscut. Acesta îmi spune că oaia agresivă nu-l mai suportă pe berbec. Cum berbecul stă culcat pe o parte, necunoscutul se apropie de el şi-l mângâie, patern.
Simbolistica visului mi s-a părut foarte străvezie. Cuplul ovin reprezintă o pereche de foşti îndrăgostiţi ajunşi în faza atroce când iubirea s-a transfomat în ură şi dorinţă de distrugere reciprocă. O mare ură nu poate ieşi decât dintr-o mare iubire. Aşa scrie în Mahabharata. O afirmaţie probabil corectă psihologic. Indiferenţa nu poate să nască decât indiferenţă.
25. 11.
Romanul meu se dezvoltă lent. În nici un sefeu românesc nu s-au mai propus atâtea teoretizări. Şi încă despre iubire! Dacă reuşesc să închei textul, va urma o nouă odisee editorială.
A venit frigul, prefaţând un anotimp nu tocmai agreabil. Reuşesc gimnastica de dimineaţă.
1. 12.
Jumătatea eseistică a textului meu este aproape gata. Am scris-o ascultând Mozart. Sunt un ins destul de norocos.
Dacă Dumnezeu îmi va permite, cele circa 60.000 de cuvinte se vor adăuga romanului "Curtezana onestă şi astrologul" în chip de a doua parte. Va rezulta un roman destul de mare. Îmi voi ilustra teoria, propunând un sefeu suficient de literar pentru a nu mai fi un sefeu.
Urmează vreo cinci luni de frig. Nici nu-i prea mult.
5. 12.
Uneori mă gândesc că am intrat în aproape mortala poveste cu V. doar pentru a obţine o bună temă de roman. Deci nu din disperare existenţială, cum ar fi rezonabil să credem, ci din disperare literară, un sentiment înrudit cu obsesia de exprimare a manieriştilor.
12. 12.
Una este să bagi cizma în căcat şi alta să bagi căcatul în cizmă. O zicală frustă, dar corectă. Impactul psihologic al actului sexual este mai mare la femei. Feministele, fireşte, spun că nu este aşa.
Afară este un frig dezgustător.
Romanul meu se apropie de jumătate. Naratorul constată în cele din urmă că iubirea este o trăire inefabilă, ca şi credinţa religioasă.
21. 12.
Am trecut de jumătatea romanului. Am încheiat partea eseistică. Urmează acum cea epică.
Gerul persistă. Gimnastica mea merge bine.
Mi-am făcut zilele acestea nişte analize medicale. Au ieşit perfect. Le-am repetat, la alt laborator, fiindcă nu-mi venea să cred. Bunele rezultate au fost confirmate. Am şi eu norocul meu.
Singura mea problemă este că nu mai pot să mă plimb, din cauza gerului.
25. 12.
Partea a doua va fi oarecum o replică a primei. Romanul nu poate deveni unul al formării, în sens larg. Nu interesează cum devine Vanessa profesoară universitară, ci evoluţia ei ca virtuală curtezană. Sufletul ei de curtezană, iată ce analizează naratorul, bietul de el. Episoadele epice vor fi legate de sexualitate şi de respingerea oricărui romantism.
27. 12.
O menţiune pentru Bogdan Artur (Arthur?), unul dintre strămoşii mei probabili. Nu ştiu dacă l-am mai amintit. Probabil că nu. Maică-mea mi-a povestit despre el. Acesta era administrator al Băilor Vâlcele pe la 1875, când s-a născut bunicul meu dinspre mamă. Era un maghiar destul de înstărit pentru a avea nişte ochelari cu rame de aur. El ar fi trăit cu străbunica mea, o femeie mărunţică şi în mod natural stilată, amintită de maică-mea în amintirile ei. Străbunicul meu legal, un om atât de bun la suflet încât îl suspectez de impotenţă, închidea ochii. Străbunica mea era femeie de serviciu la una sau mai multe dintre vilele din staţiune. După ce fiul ei a terminat şcoala elementară, Bogdan l-a trimis la liceu, în Sf. Gheorghe. Aşa ceva nu se mai pomenise în sat. Astfel s-ar explica porecla de Bogdănel, adăugată în cele din urmă la numele bunicului şi în acte. O rog pe Măriuţica, străbunica, amanta prolifică, să primească felicitările mele sincere, acolo unde se află. Asta fiindcă bunicul, fiul ei, era un bărbat frumos, cu nişte trăsături de-a dreptul aristocratice. Nasul lui, în special, nu era defel plebeian.
Vrei să scrii roman fără probleme şi ideile să-ţi apară lesnicios? În acest caz, trebuie să nu te uiţi deloc la televizor şi să nu-ţi citeşti emailurile. În schimb, dacă vrei să te canoneşti cu fiecare frază, urmăreşte nişte seriale TV, deschide Yahoo mail şi intră pe Facebook, spre a fi la curent cu spusele amicilor tăi.
2013
3. 1.
Fără nici-o caznă, noul an s-a instalat.
Micul meu roman se dezvoltă destul de bine. Nu mai am probleme strategice, ca să spun aşa. Ca şi la şah însă o poziţie strategic câştigată poate fi pierdută, dacă pe om îl lasă nervii.
Recitesc Shining de Stephen King, pentru a-mi aminti cum scrie un autor prolific. În esenţă, el trage de fiecare secvenţă, spre a o lungi. Acolo unde un autor obişnuit ar încheia, el abia începe. La fel este şi în partidele de sex...
5. 1.
Pe Internet a apărut Şahul real, o povestire publicată de mine în 1989, dacă nu cumva mă înşel, în almanahul dedicat jocului de şah, editat de bunul domn Uli Vălureanu, de la România Liberă, aflat actualmente în Israel. N-am păstrat o copie a textului şi n-am putut să-l includ în vreo culegere. Acum îl voi muta pe blog, poate. Îi mulţumesc dlui Raul Baz pentru postare (nume real, pseudonim?). Acest text face parte dintr-o etapă scripturală distinctă, a conciziei, situată dincolo de prolixitate (îmi place să cred asta). La rigoare, poate fi considerat şi o mică dovadă de disidenţă anticomunistă. Această povestire a apărut şi în traducere italiană.
8. 1.
Tribulaţiile mele de autor nu s-au schimbat, deşi încerc de câteva decenii să le depăşesc. Acum, lucrând la Explicarea Curtezanei, consum un efort de voinţă pentru a începe, iar pe măsură ce frazele se adună, confecţionarea literaturii îmi pare ceva tot mai lesnicios. După vreo două ore, încep să scriu cu uşurinţă. Tocmai atunci însă apare oboseala şi trebuie să mă opresc.
15. 1.
Am visat un vers suficient de original pentru a fi reprodus: Căţele cu picioare reci. Pare a fi un reproş pentru V. , emis de subconştientul meu. Sunt tentat să-l folosesc ca titlu de capitol.
Pe plan conştient, V. a fost şi rămâne perfectă, pentru mine.
Cât priveşte micul meu roman, am atins viteza de croazieră şi de acum înainte nu mai am decât probleme de rutină. Ca şi un aeroplan de cursă lungă, voi avea anumite dificultăţi doar atunci când voi ateriza, adică voi face revizia finală a textului, căutând eventuale erori.
Fac gimnastică fără probleme. Aştept să treacă iarna.
20. 1.
Am redus programul de gimnastică. Voi lua o decizie în această privinţă, după ce voi merge la cardiolog. Doamna respectivă îmi va spune până unde pot dezvolta efortulul fizic.
Privitul la televizor îl deturnează pe om de la propriul sine. Treptat, telespectatorul începe să se intereseze de vedete (actori, sportivi, ştiriste, jurnalişti de tot felul, alţi oameni publici). Cei mai inocenţi dintre zeii minori ai televiziunii par a fi animalele. Nici viaţa acestora nu-l priveşte însă pe telespectator dincolo de o anumită limită. Din divertisment în divertisment, viaţa privitorului la televizor trece, iar insul respectiv se transformă într-un amator de fapte diverse, sfârşind prin a fi pasionat de cine ştie ce ciudăţenie.
În roman arăt că această situaţie este un reflex al instinctului religios, grăbindu-mă să precizez că omul pasionat de echipa cutare nu este principial inferior unuia îndrăgostit de un profet.
Romanul meu a ajuns la două treimi.
29. 1.
Televizor, Internet, reţele de socializare - ferestruici către existenţe de vedete şi fapte diverse. Pulverizat într-o mie de curiozităţi de moment, privitorul pierde accesul la concentrare şi la iubire. Bine, rău? Nu ştiu.
6. 2.
Romanul va fi gata peste vreo lună de zile, dacă Dumnezeu va permite.
Mi-am amintit de o relatare a lui Gheorghe Pituţ, poet autentic, mort prea repede. Ne-a povestit în redacţie despre o vizită a lui în Maramureş. Acolo a dormit la o familie de oameni cumsecade. Conform unui obicei al locului, fata gazdei a venit la el noaptea, în semn de preţuire, bag-seamă. Au început ce se putea începe. Se pare că poetul, şubrezit de traiul la oraş şi de băutura de la Casa Scriitorilor, n-a avut o prestaţie prea grozavă. Drept urmare, fata a produs următoarea replică piramidală: "Da' fute-mă mai cu inimă, mă, că n-o fuţi pe mă-ta!"
10. 2.
Salut mărirea vizibilă a zilelor.
Romanul se dezvoltă. Textul a căpătat o ciudată independenţă. Nu mai pot să scriu orice, nici măcar întregul adevăr. Textul cere să respect adevărul lui! Foarte curios.
Ascult Mozart. Minunat.
14. 2.
Romanul meu ar urma să fie un hibrid între sefeu şi literatură. Aşa ceva nu s-a mai încercat la noi, după câte ştiu. De regulă, metişii sunt biologic reuşiţi. Să vedem dacă şi în materie de text funcţionează această regulă.
16. 2.
Am scris 90% din paginile prescrise. Rămâne ca partea finală să nu fie mai slab realizată, cum li se mai întâmplă uneori autorilor de romane. Mai am de găsit o soluţie acceptabilă în privinţa cronologiei.
Mă întreb de ce "Curtezana onestă şi astrologul" nu s-a (prea) vândut. O explicaţie ar fi faptul că lectura sefistă este totuşi naivă, în esenţa ei.
Fumatul este o promisiune de eşec. Am produc acest modest aforism într-o conversaţie cu o prietenă. Din experienţa mea de vechi fumător renegat, pot spune că lucrurile stau chiar aşa. Actul de a fuma anulează ceva din energia vitală.
22. 2.
La ora actuală, ceea ce scriu este mai real pentru mine decât ceea ce trăiesc. Simt realitatea nonlingvistică drept ceva destul de îndoielnic. Poate este un semn de alienare mintală.
Resimt uneori o curioasă repulsie faţă de textul aflat în lucru. Încheierea va fi poate "suptă din unghii", fără implicare emoţională. Oricum, romanul va fi caricatura sefistă a lui "Faust".
Pe de altă parte, venirea lunii martie mi se pare un mare succes al meu.
1. 3.
Ulrike von Levetzow, pastel anonim din 1821.
În acel an a cunoscut-o Goethe. Ea avea 17 ani, iar el, 72. Doi ani mai târziu, a cerut-o de soţie, iar ea l-a refuzat. Rănit, Goethe a scris „Marienbader Elegie“. Ea nu s-a măritat niciodată şi a murit la 95 de ani, în 1899. El a murit în 1732, la 83 de ani.
Mă voi referi la această iubire discordantă în micul meu roman. Mi-a plăcut povestea şi fiindcă Ulrike seamănă oarecum cu iubita mea V.
7. 3.
Veronica Franco, portret de Tintoretto, circa 1575.
Această curtezană şi poetă veneţiană moartă la 45 de ani este al doilea pattern cultural invocat în romanul meu. Scurta ei viaţă dovedeşte că imaginaţia puternică este periculoasă.
Jocul de table (tipic pentru mentalitatea orientală tradiţională) te învaţă că destinul n-are nimic personal cu tine şi că exprimă doar vasta indiferenţă a lumii.
10. 3.
Am scris ultimele cuvinte ale romanului. A trecut cam un an de când am început. Urmează o lectură, în vederea "mântuirii" textului de lungimi şi platitudini. Mai bine zis, o încercare de a reuşi aşa ceva.
Stephen King ar bea o sticlă de Dom Pérignon, de bucurie. Nu cred că voi reuşi să-l imit. Nu că nu s-ar găsi la Braşo, but....
18. 3.
Rafistolarea romanului meu se apropie de sfârşit. În câteva zile voi avea nevoie de un nou proiect literar.
O bună prietenă din Bucureşti (49 de ani) şi-a descoperit un cancer de sân în faza avansată. După aflarea ştirii, am fost foarte trist zile în şir.
27. 3.
Am trimis unui editor textul romanului. Poate că va ieşi ceva bun din această tentativă..
Iarna nu se dă dusă.
Cred că am mai spus-o, titlul prezentelor însemnări l-am visat. Prin demersuri literare conştiente nu cred că aş fi găsit vreodată o asemenea alăturare realmente frapantă. De curând am mai visat o sintagmă ciudată. Sper s-o folosesc în chip de titlu al unui roman: "Fantoma înmărmurită".
Planul meu este ca după "curăţenia de primăvară" (îmi va lua câteva zile), să încep lucrul la "Pantocrator", vechiul meu proiect de sefeu.
Gimnastica mea merge strună. S-ar zice chiar că ciudatele exerciţii (imitate după cele practicate de personajul din romanul meu) îmi fac bine.
4. 4.
Editorul s-a arătat interesat de textul meu. Spune că-mi va trimite un contract, cartea urmând să apară la toamnă. Aferim!
Am început să combin unele idei pentru noul roman. Am recitit nişte însemnări scrise pe vremea când mă gândeam la "Zeul apatiei". Cred că ar putea să iasă ceva interesant.
M-am gândit s-o botez Giovinezza pe mama copilului din roman. Apoi am ascultat imnul fascismului italian, cântat de Beniamino Gigli. N-am nici cea mai mică simpatie pentru fascism, dar insolitarea cere soluţii şocante.
Conflictele din mitologia greacă sunt interesante. Zeii se supărau pe oameni, dar se certau şi între ei. Ei erau de fapt nişte oameni nemuritori şi foarte puternici. Pentru mintea umană este de altfel foarte greu să imagineze fiinţe raţionale cu un mod de a vedea lumea complet diferit de cel al oamenilor. Astfel, autorii "realişti" atribuie agresivitatea şi dorinţa de dominare tuturor speciilor inteligente din univers. Ce-i drept, în literatură există şi extratereştri înţelepţi şi pacifici. Îi resimţim însă destul de contrafăcuţi. În această privinţă, voi încerca să vin cu ceva relativ inedit.
7. 4.
Iubirea pentru una şi aceeaşi femeie ar semăna nu numai cu o convertire religioasă, dar şi cu opţiunea pentru o dictatură. În toate aceste situaţii, insul înlocuieşte abordarea raţională prin trăirea unei înalte tensiuni emoţionale. Democraţia este practicată de oameni cugetaţi, fără ataşamente definitive.
Băiatul din roman a devenit fetiţa Eduarda. IQ 190. Iac-aşa!
13. 4.
O editură doreşte să reediteze "Vocile vikingilor" (1970). Revăd textul. Are multe stângăcii şi este în mod vădit neredactat în editură. Pe vremea aceea eram un naiv în materie de proză, mă aruncam în lac fără să ştiu să înot. Persoana de la editură ar fi putut să mă tragă de mânecă, să-mi spună că textul trebuie mult periat. Din incompetenţă sau din răutate, n-a zis nimic în acest sens. Acum, mica mea "crimă" împotriva literaturii este ispăşită, prin refacerea textului.
Dacă editura va dori să publice varianta iniţială, voi refuza. Cine doreşte documente să meargă la bibliotecă, nu să consulte reeditări.
Ţinând cont de micile dimensiuni ale volumului, voi propune la editură să includă şi "Sfera" (1973) . Dacă vor accepta, va urma încă o rafistolare, iar munca mea la "Pantocrator" va avea cam mult de aşteptat.
Gimnastica mea merge bine. Dumnezeu este îngăduitor.
16. 4,
Îmi place literatura scrisă de mine (bună-proastă, cum este) fiindcă poate fi dreasă la nesfârşit, spre deosebire de propria existenţă. Gafele literare pot fi remediate, cele trăite, ba. Arunc la coş serialul din 1989, apărut în Magazin, dar nişte episoade reale îmi rămân în memorie.
O idee de povestire: un ins călătoreşte în trecutul lui propriu pentru a-şi retuşa gafele. Are mult de lucru, nenorocitul!
22. 4.
Rafistolez Vocile vikingilor (1970). Ideile sunt bune, scriitura - proastă. În schimb, Sfera (1973) sună surprinzător de bine. Se pare că bunul Victor Zednic, redactorul cărţii, mort la cutremurul din 1977, mi-a atras atenţia asupra unor stângăcii. Să vedem ce se va întâmpla cu reeditarea. Parcă văd că editura se va deroba, iar volumul Vocile... va apărea pe blogul meu.
26. 4.
Am încheiat remedierile. Textul sună bine. A fost o muncă destul de grea.
În 17 mai voi zbura la Bologna şi de acolo M. ma va duce la Forli. Când vremea este călduroasă, viaţa este plăcută.
31. 5.
M-am întors din Italia în 27 mai. Am suferit de frig, dar am avut privilegiul de a fi în preajma unei femei remarcabile. M. deţine o nobleţe naturală. Şi cele două fiice ale ei sunt nişte persoane de foarte bună calitate.
La Forli am început să rafistolez Sfera. Textul, lăudat de mine într-o însemnare anterioară, are numeroase stângăcii. Ideea cărţii este însă bună. Citită azi, cartea pare inclusiv o frondă împotriva comunismului. Când am scris-o, nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva, fiind doar obsedat de ficţiune, ca idee. Textul ar fi pretins şi o aranjare a timpurilor verbale, dar n-am încercat aşa ceva. N-ar fi fost corect. Ar fi însemnat să scriu o nouă carte.
Să vedem acum în ce măsură voi progresa cu romanul Pantocrator. M. mi-a dat câteva idei de-a dreptul importante. Cea mai interesantă este simultaneitatea a două sisteme divine. Astfel, zeii greci coexistă cu divinitatea creştină, teoretic apărută ulterior, dar "în realitate" doar nedescoperită încă..
6. 6.
Îmi plac tentativele cu mici şanse de reuşită, presupunând eforturi îndelungate.
Acum, dându-le apă la moară condescendenţilor, tot mai numeroşi cu trecerea timpului, m-am apucat de limba italiană. Traduc un roman comercial, mă uit la Rai1 şi doar la el, studiez un manual. Să vedem dacă gloaba (creierul meu) mai vrea să tragă la căruţă. O voi afla peste câteva luni de zile.
Cartea de la Nemira ar urma să apară în scurt timp. Pentru ediţia a II-a a Curtezanei... am promisiuni. Mi s-a spus că va apărea la toamnă.
7. 6.
Ideea de a insera în acest jurnal recenzii la cărţi româneşti recent apărute. Textele respective ar urma să apară apoi ăîntr-o revistă virtuală. Ar fi nişte texte referitoare în special la probleme de meşteşug literar. Stilul lor ar fi un hibrid între jurnal şi text destinat unei publicări într-o rubrică de critică literară, adică într-o revistă (virtuală sau nu).
8. 6.
Bogdan Suceavă, Să auzi forma unei tobe, proză scurtă, Millennium Books, 2013. În prefaţă, Mircea Pricăjan îl prezintă pe autor fără nici-o rezervă critică, adoptând tonul rezervat maeştrilor pe deplinconsacraţi, clasicizaţi. Spre surprinderea comentatorilor cârtitori de felul lor, are dreptate aproape pe deplin. Bogdan Suceavă are are o minunată dexteritate lingvistică. Toţi autorii de proză şi-o doresc, dar unii o ating, dacă nu cumva rămân pentru toată viaţa în stadiul autoiluzionării, doar pe la cincizeci de ani. Textele volumului de faţă au fost publicate pentru prima oară cu vreo zece ani în urmă. Asta înseamnă că pe la treizeci de ani autorul era pe deplin format ca prozator. Este o mare performanţă, explicabilă prin talent, dar mai ales printr-o inteligenţă ieşită din comun. Numai astfel se explica şi performanţa matematicianului Bogdan Suceavă de a face o importantă carieră universitară şi de a fi actualmente, după cum aflăm din prefaţă, profesor la California State University, Fullerton, SUA. Nu mă pricep la sociologia vieţii universitare americane de azi, dar să fii profesor la 44 de ani este o mare realizare.
Când un matematician emerit face literatură, scrie în joacă, dar bine. (Îl putem înţelege, amintindu-ne de Dan Barbilian, alias Ion Barbu, matematicianul poet, excelent în ambele domenii.) Alternează registrele narative, fiindcă altfel s-ar plictisi. De asemenea are, în mod necesar, mult umor şi nici-o obsesie existenţială. Chiar dramele personajelor sale i se par oarecum futile, din moment ce nu afectează ordinea cosmică.
Anvergura de literat a lui Bogdan Suceavă este mare, indiscutabilă. Poate că el este cel chemat să-i dezveţe pe contemporanii noştri de convingerea bizară că în România de azi există doar un singur prozator, mare şi lat.
14. 6.
Instalat în atmosfera limbii italiene, îi dau încă o dată dreptate lui Goethe. Acesta spunea, dacă nu cumva mă înşel, că satisfacţia este adusă de aprofundare. Traduc o carte stupidă (alta nu am găsit la anticariat, iar în librării nu există cărţi în italiană) şi constat că se formează anumite conexiuni în mintea mea. Iniţial, treaba părea dificilă, acum se arată a fi "fezabilă". La fel par a evolua lucrurile şi în privinţa limbii vorbite. Uitându-mă în neştire la Rai1, am impresia că pricep tot mai bine ce se vorbeşte.
20. 6.
Cineva introduce pictura lui Tintoretto alături de fotografiile mele. Îi mulţumesc călduros.
24. 6
Michael Haulică, Transfer, Prefaţa Bogdan-Alexandru Stănescu, Milenium Books 2012.
Doar întâmplarea a decis ca acest excelent roman să poată fi citit şi ca o replică riguroasă la
cartea subsemnatului, Curtezana onestă şi astrologul, 2011.
Ca şi cum ar fi anticipat comentariul de faţă, naratorul din Curtezana... precizează că
iubirea nu este superioară lipsei de iubire, respectivele două moduri de-a exista fiind la fel de
omeneşti. Cu această precizare asumată, o paralelă între cele două romane nu mi se
pare fastidioasă.
O revistă academică n-ar fi acceptat o asemenea autoscopie din partea unui critic. Cum textul
de faţă apare într-un blog, se permite. Admisibile sunt şi un oarecare fragmentarism, precum şi
un mod relativ nesistematic, impresionist, de-a privi lucrurile.
În stil manierist, reuşind o scriitură de maestru, Michael Haulică nu se aliniază la curentul
cyberpunk şi nici nu face o reverenţă în faţa lui William Gibson, cum s-ar părea la prima vedere.
El preia prefabricate din recuzita respectivă, dar numai pentru a le îmbina în alcătuiri insolite
şi, aspect important, a se distanţa ironic de ele.
Un aluzie culturală din roman se referă la Jirafa ardiendo de Salvador Dali, pictură capabilă
să ilustreze didactic de clar conceptul manierist de concetto. O femeie cu sertare în picior şi o
girafă în flăcări nu se pot întâlni în realitate. Etalarea imposibilităţii lor exploatează însă
capacitatera minţii umane de-a savura propria senzaţie de stupefacţie. În literatura realistă, o
femeie iubeşte (sau este violată), rămâne gravidă şi naşte. În cea manieristă, în Transfer, o femeie
trece în corpul unui bărbat spre a avea un raport homosexual cu soţul său. Ea reuşeşte astfel
imposibilul aducător de vertij intelectual.
Ajungem astfel la supratema romanului lui Michael Haulică: lumea fără iubire. În ce măsură
ideea tradiţională de om mai este justificată în era digitalizării? Şi întrucât iubirea, înţeleasă
ca afinitate senzorială şi vocaţie religioasă deviată, mai poate să existe? Cumva s-a
transformat această trăire a senzaţiei de preaplin în ceva arhaic, în genul credinţelor totemice?
Protezele de tot felul oferite de tehnologie invadează fiinţa sau rămân nişte gadget-uri utile?
Michael Haulică oferă tulburătoarea variantă a unei lumi a tuturor posibilităţilor, unde din
psihicul uman a fost extirpat simţul moral şi aneantizat cel estetico-religios. Nu este nici primul
şi nici ultimul autor cu o asemenea performanţă. De altfel, respectivul tip uman a mai existat şi n-a
fost nevoie de o tehnologizare extremă pentru ca el să apară. Lumea precreştină oferă numeroase
exemple, iar maestrul nemiloşilor insensibili, Nietzsche, o laudă.
Se pare că există un chin specific al creatorilor manierişti. Teoreticienii l-au amintit şi l-au pus
pe seama unei obsesii de exprimare. Oamenii cu vocaţia fericirii scriu literatură realistă sau
cărţi pentru copii, unde iepuraşii şi prietenii lor îi joacă feste urâciosului lup. Autorul manierist
(sefistul canonic pare a fi aşa ceva) nu cunoaşte seninătatea povestitorului cu psihic de oţel.
Veşnic nemulţumit de ceea ce a obţinut în materie de concetti, pururi în căutarea unui mijloc şi
mai ingenios de-a obţine stupefacţia cititorului, el nu ajunge niciodată la o formulă de creaţie
socotită mulţumitoare şi definitivă.
Pe această cale poate fi probabil înţeleasă şi răsturnarea metodică a valorilor tradiţionale
(inclusiv iubirea) şi imaginarea unor lumi unde acestea sunt socotite la fel de inacceptabile
precum pustulele unui ciumat.
Romanul Transfer nu pledează pentru nimic în afară de el însuşi. Să nu uităm acest aspect
esenţial. Nu se declară nici pentru decapitări, nici pentru futaiuri strict animalice, despuiate
de orice emoţie, la fel de emoţionante precum cele dintre insecte.
Atunci când caută noi concetti, autorul manierist recurge şi la întoarcerea pe dos a unor
mentalităţi aparent nesupuse eroziunii. Este ca şi cum cineva ar răsuci o tapiserie şi i-ar
expune reversul, cu aţele şi nodurile lui „urâte”. Nimic nou. Şi cele mai vechi populaţii umane
aveau la dispoziţie perechi rele ale protectorilor lor supranaturali.
În încheiere, revin la paralela propusă la începutul acestor însemnări. Subsemnatul propune
un roman de dragoste. Discordantă, dar dragoste. Michael Haulică vine cu varianta opusă, a
lipsei drastice de iubire şi de religiozitate. Lumea lui literară este însă fascinantă şi nimeni nu-i
cere să exceleze în ceea ce nu şi-a propus. Ba chiar aş putea să spun, ca un elogiu mai puţin
uzual, dar absolut sincer, că lumea din Transfer este poate cea reală, iar cea din Curtezana...
este doar o fantasmă, ceva prea frumos pentru a fi adevărat.
Ioana Vişan, Efectul de nautil, Millennium Books, 2013,
Instincte umane, ibidem.
Ideea că sefeul poate
fi preţuit şi fără a fi validat ca literatură artistică
este argumentabilă. Cartea de faţă arată că aşa stau lucrurile.
Autoarea,
o performeră în felul ei, nu caută literaritatea, atingând-o mai
degrabă ocazional.
În schimb, arată o adevărată virtuozitate atunci când este
să combine
anumite motive tradiţionale (extraterestrul bizar, staţia cosmică,
efectele
radiaţiilor asupra oamenilor, coamonauţii în suferinţă, lumea de după
cataclismul global). O altă calitate a sa este totala lipsă de ezitare în faţa
unor soluţii narative şi stilistice uşor de găsit. Cine scrie aşa, străin de
grija literatului tradiţional pentru obţinerea unor efecte de insolitare, promite
să umple rapid un raft de bibliotecă numai cu volumele sale. Peste vreo zece
ani este posibil ca Ioana Vişan să devină campioana sefiştilor români în
materie de prolificitate, detronându-l astfel pe actualul performer în domeniu.
Aşa ceva ar presupune însă, în afară de bunăvoinţa destinului, ca
autoarea
noastră să devină o profesionistă, părăsind poziţia incomodă a
autorului de
duminică.
O împrejurare
favorabilă pare a fi formaţia non-filologică a autoarei. Se pare
că o cultură
literară mai întinsă induce de regulă o atitudine reticentă faţă
de propriul
text. Atunci când lecturile de sefeuri sunt net predominante, ideea
de clişeu
literar şi cea de schematism nu mai par atât de agasante.
De menţionat şi că
povestirile din acest volum sunt libere de ceea ce sefiştii
mai pretenţioşi ar
numi verosimilitate în fantazare. Nu este cazul să căutăm
semne de rigoare a
extrapolărilor. Având fericita fire a omului lipsit de
ezitările literaţilor
scrupuloşi, autoarea trece fără probleme în
domeniul fantasticului pur, unde
până şi pseuso-explicaţiile tradiţionale
ale sefeurilor nu-şi au rostul.
Concluzia este că
autoarea are “ochiul câmpului” (o nimerită expresie cazonă)
şi ştie că sefeurile cu adevărat atractive şi
de succes, dincolo de populaţia
relativ puţin numeroasă a iniţiaţilor, sunt
cele de pe ecrane. Fapt constatat,
de îndată ce este ecranizat, un sefeu
promite să devină popular, de succes.
De ce? Fiindcă atunci când percepţia este
vizuală schematismul şi
platitudinile jurnalistice nu mai sunt constatate, iar
un specialist în dialoguri a
avut grijă să mântuie replicile personajelor de
banalitate. Ioana Vişan
oferă numeroase idei de scenarii. Textele sale bogate
în evenimente,
deşi cu dialoguri sistematic amplificate, se pretează de minune
la
ecranizări. Acesta mi se pare a fi cel mai mare merit al lor.
A doua ua carte confirmă
vocaţia de scenarist a autoarei. Scenariile de film nu sunt texte
pentru citit,
ci fac parte dintr-o alcătuire preliminară. Personajele sunt schematice, dar
acesta
nu este un neajuns, atâta vreme cât privim textul în ceea ce îi este
propriu. Într-un film de
acţiune nu este vreme pentru psihologie şi
autenticitate, contează ca evenimentele să
se petreacă într-un ritm alert.
Privit ca scenariu şi trecând cu vederea lungimea
zadarnică a dialogurilor, Instincte umane este o carte meritorie.
2016
31. 1.
Însemnările din ultimii doi ani şi jumătate au
dispărut, s-au şters pe neaşteptate.
Ghinionul amatorilor de asemenea texte.
Am
fost sfătuit să scriu pe un document sigur şi apoi să copiez. Nu voi proceda aşa.
Voi scrie direct aici şi textul îşi va
urma destinul lui.
Lucrez
la rescrierea romanului. Varianta iniţială avea mult ţesut adipos. Va fi
probabil mai bine acum.
10.
2.
Acum
textul meu sună mai bine. Mă ocup şi de schimbarea titlului. Trebuie să apară o sugestie referitoare la naivitatea
mai multor personaje.
O
formulare din textul pierdut în neant mi se pare interesantă. Naivitatea
creditabilă.
Naivul
nu este un prost, ci un ins nebănuitor, încrezător în legea morală. El crede că
tot ce zboară se mănâncă. La antipodul naivului se află omul avizat, conştient
de faptul că lumea este rea.
2016
31. 1.
Însemnările din ultimii doi ani şi jumătate
au dispărut, s-au şters pe neaşteptate.
Ghinionul amatorilor de asemenea texte.
Am fost sfătuit să scriu pe un document sig şi apoi să copiez.
Nu voi proceda aşa. Voi scrie direct aici şi
textul îşi va urma
destinul lui.
Lucrez la rescrierea romanului. Varianta iniţială
avea mult
ţesut adipos. Va fi probabil
mai bine acum.
17. 2.
Nu mai reuşesc să public aici. Greşesc
undeva sau există un virus.
Am unele noutăţi,
dar nu voi mai continua. Textul este
publicat anapoda,
renunţ. Voi reveni în viitor.
La revedere!
